Despre mânăstire

Numele Mănăstirii Zamfira provine de la donatoarea moşiei pe care s‑a început construirea acestei vetre monahale, jupâniţa Zamfira. Rămasă văduvă de tânără, în 1714, deoarece soţul său, Manuil Apostol, om de încredere al lui Constantin Brâncoveanu, a fost omorât de turci, jupâniţa Zamfira va începe înălţarea bisericii cu hramul Sf. Treime pe la 1716‑1720. Biserica va fi terminată de nora sa Smaranda, fiica lui Ion Aga Bălăceanu.

zamfira_biserica_manastirii


Peste ani, Mitropolitul Nifon, aflând biserica într‑o stare avansată de degradare, zideşte în 1850 o altă biserică, mai încăpătoare, construind împrejurul ei chilii, în care va aduce 36 de maici de la Schitul Roşioara de lângă Filipeştii de Pădure.

Pictura interioară a fost executată de Nicolae Grigorescu, pe când pictorul avea vârsta de doar 18 ani. Biserica a fost sfinţită la data de 8 septembrie 1857, primind hramul Înălţarea Domnului şi Sf. Nifon al Constantinopolului. Cu vremea, va fi refăcută şi Biserica Sf. Treime.

În 1959, maicile au fost obligate să părăsească mănăstirea, plecând în pribegie. Abia peste zece ani, monahia Iosefina Chirilă, stareţa Schitului Sf. Maria Techirghiol, se va instala în mănăstire cu binecuvântarea PF Justinian Marina, având funcţia de ghid al bisericii mănăstirii. În jurul său, până în 1975, se vor aduna 35 de călugăriţe, începându‑se restaurarea mănăstirii.

În curtea Mănăstirii Zamfira se află mormintele familiei lui Nicolae Iorga şi cel al profesorului de muzică psaltică Ştefănache Popescu. La Zamfira a trăit o îndelungă perioadă de timp renumitul duhovnic Gavriil Stoica. Biserica Sf. Treime nu mai aparţine în prezent mănăstirii, fiind transformată în biserică de mir.